FaraAripi se intoarce!

4 iulie 2010

Azi, doi ani si ceva mai tarziu, scriu din nou in acest blog. Nu pentru ca as fi vrut neaparat, de fapt, ideea era sa stau treaza pana se afiseaza rezultatele de la bac, dar intrand pe mail am observat un mail de la weblog.ro. Interesant, zic, insa nu am nicio speranta ca voi reusi sa intru, pentru ca, acum vreo cateva saptamani am incercat, dar am uitat parola . Cine si-ar pune o parola pe care sa o uite pe urma? Tipic mie. Am citit si am recitit ceea ce am scris si comentariile si chiar mi-e dor de cei cu care obsinuiam sa vorbesc aici. Mi-e dor de blogul asta. Blog ce a fost “suspendant” din cauza persoanelor ce erau prea afectate de blogul meu, dar banuiesc ca acum, doi ani mai tarziu,imi pot permite sa-l fac public fara sa mai cauzez vreo trauma .
Nu stiu daca voi reusi sa ma tin de el asa cum o faceam, cu toate ca mi-ar placea, mi-ar placerea foarte mult sa-mi amintesc de vechea “eu”, care stia sa viseze mai mult decat o face acum.
Dar se pare ca ministrul nostru drag nu are niciun pic de mila pentru noi, cei care tocmai am sustinut minunatul examen de bacalaureat .
Cred ca ma culc. Mi-ar placea enorm ca vechii prieteni de pe acest blog sa ma contacteze sa reluam legatura. Daca nu o vor face, o voi face eu, cand voi avea putin timp,pentru ca acum ma pregatesc din greu pentru admiterea la facultate. Intrebarea e: Isi mai aduce careva aminte de mine?
Ps: Titlul suna cam ciudat si narcisist, insa il scriu in speranta de a ma contacta vechile cunostinte.


Untitled21.06

21 iunie 2008
 
 
 
 
     Se spune ca ce nu te omoara , te face mai puternic. Durerea…Durerea rade de noi de fiecare data cand are ocazia,  cand ii dam noi voie. Stiu ce ma doare , dar nu pot face nimic pentru a scapa , pentru a ma elibera . Nu pot fugi de el. Nu de data asta…E pentru prima data cand simt ca cineva e "baiatul meu". Ca cineva e aproape de mine, ca cineva plange pentru mine, ca cineva are rabdare cu mine…

Prada spaimantata

2 iunie 2008
 
 
     
    Incerc sa ma relaxez. Sa scap de stres. La naiba, nu prea pot! Mi-am lovit cam brutal genunchiul de sala de sport si acum doare cam ingrozitor.
   Auzi la mine: Nu am putut sa dorm din cauza tantarilor. As fi vrut eu. Adevarul este ca mintea mea stupida a avut magnifica idee de a-l visa pe el. Se facea ca venisera el si cu prietena lui la mine in camera (stateam undeva, intr-un camin) si vroiau sa-mi explice ceva, nu mai stiu ce, nu mai conteaza ce, cert este ca el statea acolo, pe patul meu, in intimitatea mea si incerca sa-mi spuna ceva si prietena aia a lui ca de obicei radea. Aia rade mereu, sa mor eu! Si dupa ce au plecat, mi-a dat el mesaj sa ne intalnim. Am palavragit vreoleaca, despre…asa, si a vrut sa ma sarute. As fi stat poate dar ce mi-a spus el cand i-am amintit ca are prietena si ca am si eu prieten m-a facut sa o iau la fuga. "Dar eu sunt cu ea de 2 ani, timp in care tu ai schimbat multi baieti". Brusc , mi s-a facut rau si am luat-o la fuga, cum ziceam.
   Si azi, ca sa vezi cat de sexi poate fi viata mea uneori, Florina avea pe tricoul ei acelasi lup pe care l-a avut el la status timp de atatea luni.Bine, nu stiu daca erau luni sau doar saptamani, dar mi-am amintit brusc de obsesia lui pentru lupi, de faptul ca niciodata nu am stiut sa descriu un lup, spuneam mereu ca " un lup e ca el". Si cand s-a intors cu spatele, iti poti imagina? Acelasi lup era si de acolo, acelasi "lup ce se alunga dupa prada ‘i spaimantata".
   Lasand lupii la o parte( asta daca poti sa-i lasi, atunci cand orice ai face, unul e mereu prezent in mintea ta) sa trecem la "leii nostri". Eu si el. Pe el il doare maseaua si nu am vorbit azi. Ma gandesc ca el poate fi acel "el" care sa ma iubeasca si la care sa tin despre care imi vorbea uneori lupul m…Nu, nu al meu, al ei.
   Dar prada nu mai este inspaimantata.Prada nici macar nu mai este prada. Prada este acum o leoaica puternica, ce o sa lupte pentru ce-si doreste. Ce are un leu langa ea si o viata inainte. Deci, sa lasam lupii cu lupii si leii cu leii.punct.
   P.s: Dat fiind ca blogul are parola si Florina va fi singura care va citi, sa nu se supere pe mine. Nu am nimic cu tricoul ei, mi-e chiar dragalas si sincer l-as lua acasa ( sa le dau foc lupilor de pe el). Glumeam. Noapte buna, puiule, noapte buna , mami, tati, lui Johnny si tuturor copiilor lui ce ma pisca in fiecare seara, noapte buna ,Florina, noapte buna , pixule, stiloule, calculatorule, noapte buna lui Bitza care se chinuie sa-mi cante in boxe si o noapte cat mai buna profei de romana, sa nu ma asculte maine.:)

Doua cuvinte

13 mai 2008
 
 
 
 
    
   el: Nu mai spui nimic?
  eu:Nu…ce vrei sa spun?
   el:Spune-mi ca ma iubesti…
   eu:[ de ce???!!! pentru ce?? nu spuuuun!!!!]: Nu spun…spune tu…
    el: Te iubesc…mult…mult de tot…
    eu: Si eu …ma iubesc…mult…mult de tot…
    el:hai spune…
    eu: nu…hai ca mai vorbim maine…
    el: bine…sa-ti mai spun o data ca ai buze super, ochi frumosi? Cred ca te-ai saturat sa tot auzi …
    eu: Nu, merci…Te poop dulce…Si te iubesc.[ poooooftiiim??? ce-am zis???]
   
 
 
 
    Chiar asa….Ce-am zis? Ma simt mai ciudat acum decat probabil ma voi simti in ziua cand imi voi pierde virginitatea…Serios! Nu am mai zis niciodata unui baiat ca il iubesc si din cate imi amintesc eu am jurat ca nu o voi face pana in ziua in care nu voi simti cu adevarat asta. Hm…E ca si cum ceva din mine s-a dus pentru totdeauna…Nu inocenta,  asta stiu ca oricand voi dori sa o regasesc,  va trebui doar sa-mi amintesc de mine. Am pierdut practic dreptul meu de a fi singura…Si ceea ce ma intriga e ca ma obisnuisem cu ideea ca sunt una dintre ciudatele acelea care desi vor spera mereu la o mare iubire, nu o vor gasi-o niciodata. Ma obisnuisem cu ideea ca sunt o solitara…Ca intotdeauna am fost. Si acum deodata bufff! apare el,tipul cu pete in cap si ochi albastri si-mi spune ca l-am schimbat. Ok, foarte bine, ma bucur mult ca am reusit asa ceva si ca datorita mie nu mai este un pervers obsedat sexual si beat in fiecare weekend [ bine, nu era chiar asa, exagerez doar]…Dar asta nu inseamna ca trebuie sa ma leg prea mult de el…Daca oricum mai devreme sau mai tarziu il pierd, ce rost are?
    In fine…Incerc doar sa-mi vad de viata mea. Nu inteleg totusi de ce atunci cand esti indragostit te gandesti majoritatea timpului la persoana respectiva? Dupa casatorie, se intampla la fel? Sau totul devine banal si monoton? Poate o relatie intre un copil mic si prost de 17 ani si un copil ceva mai mare de 20 de ani sa reuseasca? Si daca da, ce o sa se intample? Pot eu sa-l astept atunci cand va pleca in strainatate?Dar el poate?Si intrebarea cea mai importanta…Pot eu sa iubesc la 17 ani?[ eu fiind doar un copil mic si prost. nimic mai mult.punct.].
    In fine…Va urez noapte buna tuturor si o zi cat mai frumoasa. Regret ca in ultimul timpul nu am mai avut timp nici de blogul meu, nici sa citesc altele, dar promit ca in curand imi voi face. Va pup.

Wish you were here

7 mai 2008

  

 
 
 
     Nu am mai scris demult…Nimic…Nici pe blog, nici in jurnal, nici macar o poezie…As putea spune ca trec printr-o criza de inspiratie dar adevarul este ca am fost cam lenesa…
    Mda…Cam asta este tot ce imi vine in minte sa spun …"Mda"….Sunt plina de intrebari, indoieli, sunt confuza , ca de obicei, dar acum am siguranta ca orice ar fi va fi bine….
    Imi amintesc ca acum vreo 3 ani notam in jurnal fiecare gest, fiecare zambet, fiecare cuvant pe care cineva mi-l adresa de-a lungul unei zile…Dar acum m-am lasat si eu prinsa in viteza vietii si am inceput sa uit cine sunt.
    Trebuie sa spun ca de cateva saptamani traiesc o poveste frumoasa alaturi de un baiat…Stiu, stiu…au fost altii inaintea lui despre care am crezut la momentul respectiv despre ei ca  sunt " the right guy" , nu neg asta. Si de fiecare data m-am inselat. Poate ma insel si acum, nu spun ca nu e posibil, insa cert este ca pentru prima data in viata am o relatie normala cu un tip normal…Si pe deasupra sunt si ai mei de acord cu asta:)
     M-am obisnuit sa scriu, sa am inspiratie doar atunci cand sufar si acum imi vine greu sa-mi exprim fericirea. Dar sunt fericita. Si mai mult decat fericire, simt o pace interioara greu de exprimat. Au mai fost baieti care m-am facut fericita, insa pacea asta nu mi-a mai oferit-o niciunul, asta e cert. Si tot pentru prima data in viata mea, am rabdare cu un baiat…Inainte la prima furtuna, decideam sa-l scot pe respectivul din viata mea…Nu credeam ca se merita sa suferi din cauza cuiva…Dar acum cand ma cert cu el, nu ma gandesc la despartire, ma gandesc cum sa fac sa fie din nou bine.
     Nu stiu daca o sa tina. El spune ca sunt prima lui iubire si ca am reusit sa-l schimb [ adica de cand ma stie nu s-a mai imbatat, nu a mai pierdut timpul aiurea]…Si il cred….Nu il cred pe el, pur si simplu simt ca s-a schimbat. Este poate singurul baiat caruia am reusit pana acum sa-i fac mai mult bine decat rau si nu as vrea ca lucrul acesta sa se schimbe.
     Mi-e dor de ochii lui, mi-e dor de el…Ma feresc sa spun ca "vai , ce indragostita sunt " pentru ca experienta m-a invatat ca mult prea multe lucruri sunt trecatoare in viata asta, insa simt ceva special si pacea acea dinauntru…Invat parca sa ma redescopar pe mine si sa redevin " fata extraordinara" ce eram candva…

Tarziu

22 aprilie 2008
 
 
    Era o melodie…De demult…care spunea ca tot ce trebuie sa faci pentru a scapa de trecut este sa gasesti o cale inapoi spre iubire. Dar este oare usor sa faci acest lucru?
    Sunt confuza acum. Evenimentele din ultima vreme s-au produs cu o viteza incredibil de mare, dar ceea ce intr-adevar ma doare este ca eu sunt singura care am grabit lucrurile…Dar cum tot ce e facut e bun facut, nu pot regreta nimic. Ma straduiesc din rasputeri sa nu o fac. Si deseori chiar imi iese. E asa de usor sa zambesti,sa razi atunci cand sufletul iti plange…
   Dar eu am uitat de mult cum e atunci cand lumina soarelui iti mangaie sufletul si parul blond si ingerii iti canta din cer, ploaia cade dintre nori pe umerii tai goi si tu razi, razi pierduta in bucurie si multumire…
   Pe zi ce trece ma conving ca lumea asta nu e decat un purgatoriu. Am cazut din rai si am venit aici, avand dreptul sa ne alegem singuri drumul. Nu exista om care sa nu simta gustul paradisului pierdut pe buze zi de zi, nu exista om care sa nu aiba perfectiunea adanc ascunsa in el…
   Dar cand sufletul iti plange, buzele si genunchii iti tremura, ochii iti lacrimeaza, ajungi sa crezi ca esti numai tu pe acest pamant, ca toti ceilalti sunt doar creatie a mintii tale bolnave si satule de singuratate.
   Si cand ploua afara si simti cum gustul rece al ploii apasa greu pe buzele tale, iti vine sa fugi, sa fugi departe, sa nu te mai intorci…De ce sa te intorci? Pentru cine?
  
 
 
  Le urez un sincer la multi ani tuturor celor care-si serbeaza maine ziua de nume, lui G., matusii mele si bunicului…cam astea ar fi persoanele importante din viata mea. Si tuturor in general. Si mie, dar asta nu mai conteaza:) E tarziu…
  
  
   

Tarziu

22 aprilie 2008
 
 
    Era o melodie…De demult…care spunea ca tot ce trebuie sa faci pentru a scapa de trecut este sa gasesti o cale inapoi spre iubire. Dar este oare usor sa faci acest lucru?
    Sunt confuza acum. Evenimentele din ultima vreme s-au produs cu o viteza incredibil de mare, dar ceea ce intr-adevar ma doare este ca eu sunt singura care am grabit lucrurile…Dar cum tot ce e facut e bun facut, nu pot regreta nimic. Ma straduiesc din rasputeri sa nu o fac. Si deseori chiar imi iese. E asa de usor sa zambesti,sa razi atunci cand sufletul iti plange…
   Dar eu am uitat de mult cum e atunci cand lumina soarelui iti mangaie sufletul si parul blond si ingerii iti canta din cer, ploaia cade dintre nori pe umerii tai goi si tu razi, razi pierduta in bucurie si multumire…
   Pe zi ce trece ma conving ca lumea asta nu e decat un purgatoriu. Am cazut din rai si am venit aici, avand dreptul sa ne alegem singuri drumul. Nu exista om care sa nu simta gustul paradisului pierdut pe buze zi de zi, nu exista om care sa nu aiba perfectiunea adanc ascunsa in el…
   Dar cand sufletul iti plange, buzele si genunchii iti tremura, ochii iti lacrimeaza, ajungi sa crezi ca esti numai tu pe acest pamant, ca toti ceilalti sunt doar creatie a mintii tale bolnave si satule de singuratate.
   Si cand ploua afara si simti cum gustul rece al ploii apasa greu pe buzele tale, iti vine sa fugi, sa fugi departe, sa nu te mai intorci…De ce sa te intorci? Pentru cine?
  
 
 
  Le urez un sincer la multi ani tuturor celor care-si serbeaza maine ziua de nume, lui G., matusii mele si bunicului…cam astea ar fi persoanele importante din viata mea. Si tuturor in general. Si mie, dar asta nu mai conteaza:) E tarziu…
  
  
   

“Cantec de dragoste” : Zob si Mara

12 aprilie 2008
  Vorbele sunt vorbe, faptele sunt fapte, sentimentele sunt singurele care conteaza. Poate ca da, atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, tot Universul conspira pentru implinirea acelei dorinte ale tale. Dar putini sunt oamenii care stiu ce vor de la viata. 
    Scenariul ar suna cam asa…Eu, intr-un bar rece, cu un baiat rece…Sau nu! el e cald, singura rece sunt eu! El sta cumva cu ochii inchisi cu capul pe sanul meu si ma strange ingrozitor de tare in brate. Ma sufoca. Eu privesc pierduta pe geam trecatorii. Oameni pe care i-am vazut poate de atatea ori insa niciodata nu s-au oprit si in viata mea. Probabil niciodata nu o vor face si e mai bine asa. Oameni cu grijile si cu trecutul lor, trecut ce nu-mi apartine.
   Si totusi ceva greu ma apasa. "Ridica-ti capul de pe mine, esti greu"…Dar observ ca nu, nu capul lui ma apasa. Nici macar prezenta lui. Eu sunt singura care apas greu asupra mea. M-am saturat de mine. De tot ce fac, de tot ce spun…Orice se repeta. E ca un ciclu nefericit care pana la urma ne face pe toti nefericiti . Pe toti.
   Ma gandesc ca tine doar de mine ca eu sa fiu fericita si sa zambesc acum. Dar e greu…
   "Iti amintesti…cuvinte si taceri..?…Era demult, sau poate era ieri… Iti amintesti…eram pe acelasi drum…? Era demult sau poate e acum…"
 

Frica de singuratate

6 aprilie 2008
  
            "Iarta-ma ca am uitat cum sa iubesc…"
 
 
     Este teribila frica de singuratate care exista in noi. Ti-e frica de oameni si totusi cel mai tare ti-e teama sa nu ramai singur. Astazi am simtit pentru prima data cu adevarat senzatia de a fi "sters"…Stearsa din telefon, din lista de Mess, stearsa de peste tot…Iti vine sa crezi? Nici nu stiu cui ma adresez cand pun intrebarea asta, poate oricui, caci eu inca nu pot crede asa ceva.
   Dar poate fi vorba de singuratate in cazul meu?…Prietenul meu e frumusel, are ochii albastri si, desi e inca doar un "copil", mi-ar face oricand pe plac. Am cei mai buni prieteni de pe pamant si cea mai intelegatoare familie. Pot fi eu atunci singura?
   Ideea este ca mi-e dor de G. Stii? Povestea se repeta, aceleasi vorbe pe care candva Jimmy mi le-a spus mie, acum i le spun eu lui. In mod inevitabil. Poate ca, inversandu-se rolurile intre mine si alt baiat, voi ajunge sa-l inteleg si pe Jimmy.
   Dar mi-e dor de G. Imi amintesc zambind ca prietenii obisnuiau sa-i spuna domnul G., atunci cand eram cu O. Stii cine e domnul G.,nu?  Bine. Ma bucur.
   Mi-e dor din nou de mare. De atingerea ei, de valurile zbuciumate care mi-au framantat trupul de atatea ori.
   Mi-e dor de vise pe care nu le-am trait si nici nu le-am avut nicicand. Mi-e dor de mirosuri straine, mi-e dor de ziua de ieri si…da, mi-e dor de fumul ce iesea din tigara ta.
   Daca ti-as spune ca fumul acela a ramas si acum in parul meu, oare m-ai crede? Nu…nu e fumul lui…Si el a fumat langa mine…Dar…E fumul tau, dragul meu…Prietenul meu.
  
  
   

Celor “teribil afectati de blogul meu”

4 aprilie 2008
 
 
 
    Sunt din nou aici, dupa mai multe intervale de pauza , si as dori sa pot incepe din nou sa scriu des pe blog.
 Vreau sa fac in insemnarea aceasta unele precizari, adresate mai ales persoanelor "teribil afectate de blogul meu". Trebuie sa intelegeti ca nicio secunda nu am vorbit despre o persoana reala, tot ceea ce am scris pana acum a fost fictiv, insipirat totusi din realitate. Si e firesc…Din moment ce o persoana a insemnat candva ceva pentru mine, pot sa scriu despre ea. Niciodata nu m-am inspirat din altceva decat propriul meu trecut.
   Dar cred[ de fapt,sunt sigura si am fost sigura de la inceput ] ca e DREPTUL MEU sa scriu ce vreau, atata timp cat nu am dat niciodata niciun nume, persoanele despre care scriu nefiind altceva decat personaje inventate de mine.
   Rog persoanele care sunt teribil afectate de blogul meu sa nu il mai citeasca vreodata. Nu cred ca vreounul  dintre cunoscutii vostri citesc acest blog si daca ar face-o , tot nu ar sti ca personajele[ gen Jimmy, O., si etc] sunt inspirate din legaturile pe care candva le-am avut cu voi. Asa ca acest blog nu va face niciun rau.
   E totusi foarte amuzant si am ras aseara cum anumite persoane, observand ca de ceva timp nu am mai scris nimic despre ele, s-au intristat si practic m-am provocat sa continui sa scriu. Asta pentru ca,normal,orice om se simte bine atunci cand cineva scrie sau vorbeste despre el. Stiu cum e. O. greseste teribil atunci cand ma vorbeste de rau in tot orasul…Chiar daca ma enerveaza, in adancul sufletului imi place lucrul asta, imi place sa fiu bagata in seama, fie si intr-un sens negativ. Daca ar vrea sa ma raneasca, mai bine ar incerca sa ma ignore. Nimanui nu-i place sa fie ignorat. Dar macar nu va mai prefaceti ca "vaaaaaai, cat sufar ca scrii despre mine in blog" [ cand probabil sunteti in extaz atunci cand vedeti ca a aparut o noua insemnare].
   Intelege ACUM[ pentru ca e ultima data cand iti explic] ca nu scriu despre tine, niciodata nu am facut-o.Tu nu ai existat niciodata. Sunt o persoana lucida si intotdeauna am fost. Stiu clar cum s-au intamplat  evenimentele, stiu toate detaliile, nu am cum sa uit. Si totusi imi place mult sa visez, sa-mi imaginez scene care nu au existat…Si scenele acelea se petrec intre Eu[ NU o persoana reala, un personaj, inspirat din ..."mine!"] si personajele mele preferate. Pur si simplu.
   Ideea e simpla. Nu mai citi blogul. Dar cum nu te vei putea abtine, ca na, asa esti tu[ si cand zic ca asa esti tu, ma refer pentru prima data la TINE ca persoana si nu ca personaj], citeste-l in continuare. Poti lasa comentarii, daca vrei. Sa nu contina limbaj obscen. Poti sa ma barfesti in continuare si sa te plangi peste tot cum nu poti dormi tu noaptea din cauza blogului meu. Dar un lucru sa nu-l mai faci niciodata: NU MA MAI RUGA SA NU MAI VORBESC DESPRE TINE IN BLOG…[ caci daca ai macar jumatate de neuron, te-ai prins din insemnarea asta ca niciodata nu am vorbit despre tine]. 
   Cand zic " tine" ma refer la toate persoanele teribil afectate de blogul meu. Imi pare rau ca insemnarea acesta este asa de dura si atat de prosteasca si ca  poate suna ceva de genul " sa moara dusmanii" , dar in ultima vreme chiar s-au spus lucruri nu tocmai frumoase despre mine…Si nu-mi pasa ce se spune, dar exista totusi o limita care a fost demult intrecuta.
   Asa ca…trezeste-te la realitate, bea un pahar cu apa si gaseste-ti alta ocupatie..Crezi ca poti?

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X